A aşteptat cu bucurie
De sub pământul negru să apară,
Spera că vântul cald o să adie
Şi că afară-i primăvară .
Şi cum e el grăbit din fire
Căpşoru’ ca de clopoţel l-a ridicat
Ca primăvara s-o admire…
Dar altceva s-a întâmplat !
Afară încă frig şi vânt era
Iar el cu totul se cutremura
Era şi singur fără de pereche
Şi tremura de frică şi durere.
Şi se gândea c-o să îngheţe
În noaptea ce avea să vie
Şi-a încercat din rasputeri ca frigul să-l îndure
Dar din păcate a-gheţat căci a rămas fără putere ….
