Ochi mari, luminosi si totusi negri; gura subtire, uniforma; par negru, cazut pe umeri, negru, negru. O fetita cu chip senin, umbrita de ganduri.
Si doar privind-o, ii aud povestea-ncet, poveste trista. Isi plange amarul pe bratul nimanui, amar ce-l poarta de dragul unui chip pe care ea-l iubeste. Baiatul bun si totusi rau, nepasator. E incuiat in gandurile ei sinistre. Si plange dupa el, suspina. S-ar mai juca o data-n parul lui saten, dar a plecat, n-o sa mai vina.
Priveste-n urma, si ce vede ? Ei doi imbratisati pe-o banca. El ii sopteste la ureche mii de basme, ea e copila, e credula si-i cade-ncet, incet in brate, furata de-ale lui povesti.
Dar asta e trecutul caci ea, acum, priveste banca, si nu e ea acolo. E alta fata,alt baiat, povestea se repeta.
Si cauta-n trecut greselisi tot pe ea da vina. Copila draga, uita`ti vina !
Dar asta-i viata fara el, iar dragostea lor inca arde. Ei sunt cei doi ce stau pe banca, povestea inca n-a murit. Dragostea lor cand moare, cand se naste : EI SUNT PERECHE ! .
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu